Address iconDrumul Borzont Nr. 160, Joseni, Jud. Harghita
A.D.I. Aquaserv Maros-Mures
Meniu
Despre noi
Informații utile
Legislație
Anunțuri
Contact

Despre noi

Asociaţia are ca scop reglementarea, înfiinţarea, organizarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionerea în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.

Interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii Serviciului, în condiţiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul "poluatorul plăteşte", atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.


În prezent membrii asociaţi sunt:

  • Comuna Suseni
  • Comuna Joseni
Harta A.D.I. Aquaserv Maros-Mures

Obiective:

Să elaboreze și să aprobe Strategia de Dezvoltare a Serviciului; Să monitorizeze derularea proiectelor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferenăa Serviciului;

Să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru autoritățile administratiei publice locale în ceea ce privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile si acțiunile de interes general;

Să elaboreze și să aprobe caietul de sarcini si regulamentul Serviciului;

Să elaboreze și să aprobe documentațiile de atribuire a contractului de delegare și să stabilească conditiile de participare și criteriile de selecție a operatorilor, cu exceptia situației atribuirii directe conform prevederilor art.31 din Legea nr.51/2006, cu modificările si completările ulterioare;

Să încheie contractul de delegare cu operatorii, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre implicate, care vor avea împreuna calitatea de delegatar, astfel cum este prevazut de art.30 din Legea nr.51/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Circle frame
Asigurarea
apei potabile
Circle frame
Colectarea
şi epurarea apei uzate
Circle frame
Vidanjare
şi spălare reţea
Circle frame
Colectarea, transportul
și epurarea apei uzate

Informații utile

În curând.

Legislație

PDF IconLegea nr. 215/2001 a administratiei publice locale
PDF IconLegea nr. 241 din 22 iunie 2006 (*actualizată*) serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
PDF IconLegea nr. 51/2016 a serviciilor comunitare de utilitati publice
PDF IconOrdonanţa nr. 26 din 30 ianuarie 2000 (*actualizată*) cu privire la asociaţii şi fundaţii

Anunțuri

20.04.2026

Vă aducem la cunoştinţă- Proiectul Plan de Selecţie- Componenta Integrală pentru selecţia a 3 membri în Consiliul de Administraţie al Societății AQUASERV MAROS S.R.L.

30.04.2026

Vă aducem la cunoștință că la data de 29.04.2026 prin Hot.nr. 7/29.04.2026 Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aquaserv Maros-Mureș a aprobat Scrisoarea de așteptări, ca parte din Componenta inițială a Planului de selecție.

07.05.2026

A.D.I. Aquaserv Maros-Mureş aduce în atenţia publicului interesat Proiectul privind Profilul administratorului.

15.05.2026

14.08.2026

 

Contact

Sediul asociației:
Drumul Borzont Nr. 160
Joseni, Jud. Harghita

E-mail:
Site: www.adi-aquaservmaros.ro
Despre noi • Informații utile • Legislație • Hotărâri
Contact • GDPR
© 2026 A.D.I. Aquaserv Maros-Mureș
Toate drepturile rezervate
Site realizat de ColorWeb